Despre mine | Everzor's Blog

Despre mine

13 comentarii

Picture 098

Despre mine

Salutări! Numele meu este Vlad Lazăr, sunt născut în 94 şi sunt ieşean. Prefer să-mi spună lumea că sunt ieşean, decât să mi se spună că sunt român, asta pentru că Iaşiul este un oraş exemplu pentru România.

Eu şi internetul – Am luat legătura cu internetul în 2006 şi n-a durat mult până să descopăr baza acestuia, importantă pentru mine la acel nivel. Principala activitate a mea era gaming-ul, dar cu timpul a dispărut şi pasiunea pentru acesta şi a trebuit să încerc ceva nou. Cred că dacă nu descopeream blogul şi ce înseamnă el cât mai curând, probabil acum eram unul din acei puşti care au hi5 şi ascultă manele non-stop, fără niciun viitor pe placul părinţilor mei.

Eu şi blogul – Ne-am cunoscut în iarna anului 2008, pe 28 decembrie, cu câteva zile înainte să trecem într-un nou an. Prost moment, m-aş fi putut apuca din ianuarie. De când deţin blogul sunt în continuă evoluţie, cunosc diferite persoane şi studiez diverse proiecte, aspecte extrem de utile şi practice.

Eu în general – Dacă vrei să mă cunoşti nu trebuie decât să-ntrebi. Sunt deschis la socializare şi efort fizic, tot ce mă poate ţine în viaţă. Hobby-urile mele principale sunt sporturile (mai toate) şi fotografia (chiar dacă unele fotografii nu ies aşa cum doresc eu), astea pe lângă blogging. Ascult orice gen de muzică, excluzând manelele. Dacă ştii să fii om, ai toată garanţia mea că ne vom înţelege de minune.

Nu suport deloc mizeria umană care mă înconjoară în propria-mi ţară. Trăim într-o perioadă grea pentru România şi politicienii nu fac niciun efort pentru a ne scoate din mizerie. Toate acestea însă, ne fac pe noi, românii, mult mai puternici şi mai practici.

Dacă vă întrebaţi despre ce scriu pe blog – Pe lângă articolele personale, legate de social şi aspecte umane, veţi întâlni şi articole despre blogging şi internet. Consider blogul meu ca fiind o agendă personală, unde tot ce trebuie notat va fi notat. Îmi place să studiez fenomenul social-media, care a luat amploare în anul 2009, precum şi evenimentele de rang înalt din online-ul românesc, dar şi cele importante şi interesante.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre mine vă invit să citiţi blogul, eventual vă puteţi şi abona la articole :-). De asemenea, puteţi afla câte ceva şi de pe pagina mea de pe formspring.

Realizări personale

  1. Partener media a primei ediţii WordCamp România cu Stiri.it ;
  2. Câştigător al cărţii ”În intimitatea sec. IX” cu textul ”Istoria unui cititor de cărţi” la un concurs Bookblog ;

Articole asemanatoare

  • ukii says:

    ai invatat in national. imi potzi da add?:));;)

    underlee@yahoo.com

    [Raspunde]

  • [...] foarte bine ca imi place sa studiez online-ul, de aceea veti gasi un numar de interviuri informative acordate oamenilor din online. Faptul ca ei [...]

  • Baldan Victor says:

    Esti patetic. Afirmatia ta denota o indolenta uriasa. Iasi-ul e un oras cu 10 ani in urma multora din Romania.

    [Raspunde]

    Everzor Reply:

    @Baldan Victor, Afirmaţia ta mi se pare jignitoare datorită non-argumentelor. Îţi dau zeci de motive pentru care Iaşiul este un oraş mai primitor şi mai acceptabil faţă de altele. Dacă voi simţi nevoia să mă obosesc.

    [Raspunde]

  • zaza says:

    Uite ca am citit si asta.
    Victor, crede-ma Iasi-ul este unul din cele mai frumoase orase si asta din multe puncte de vedere, chiar daca eu nu-l apreciez ca atare.

    [Raspunde]

  • Flocin says:

    heey sal! Îs Florin din primare :P Cum vad ca esti la Info si eu la Negruzzi ,presupun ca vom avea parte de întâlniri ocazionale deoarece drumul catre prima statie de autobuz e comun .Sa nu-mi zici ca mergi pe jos acasa tocmai din copou ? :D Oricum, acum is in valmajeala cu pregatirea de costum . Abia astept sa ne întâlnim . Mult noroc cu blog-ul tau interesant. (mai vorbim pe messenger)

    [Raspunde]

    Everzor Reply:

    @Flocin, Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar eu sunt la Racoviţă :-). Nu ştiu unde ai văzut că sunt la Liceul de Informatică, dar în orice caz e o informaţie greşită.

    Numai bine!

    [Raspunde]

    Flocin Reply:

    @Everzor, hahaha, am citit total aiurea . Oricum ,ne vom intalni noi . I’ll be back

    [Raspunde]

  • [...] local, aşadar, modest, dar ce are foarte multe de spus ; mie unul mi-a ajuns la inimă deoarece, după cum se ştie, sunt ieşean şi apreciez acest oraş din toate punctele de [...]

  • Elisa says:

    Da. Sunt din Iaşi.
    posibil să ne fi întâlnit deja; am terminat Racoviţa 5-8 şi acuma sunt la Negruzzi.

    [Raspunde]

    Everzor Reply:

    @Elisa, Nu, dacă traseul tău a fost Racoviţă – Negruzii nu ne-am întâlnit.

    [Raspunde]

  • Saby says:

    “Iaşiul este un oraş exemplu pentru România.”

    Parerea mea,Iasiul nu este un oras exemplu pentru Romania, din multe puncte de vedere. Poate ca este mai frumos, mai curat sau mai organizat decat alte orase, dar nu este un exemplu.
    Exemple pot fi doar orasele din alte tari..

    [Raspunde]

  • [...] se confirmă faptul că ieşenii pot face dacă vor, iar asta mă face şi mai mândru. Zilele astea va avea loc un miting al cărui temă de discuţie o voi prezenta mai pe larg [...]

Leave a Reply

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website/Blog

Copyright © 2008 Everzor's Blog

toateBlogurile.ro | Inscrie-te si tu in programul de blogger outreach Sampler.ro