Constituim specimene perfecte?

Postat în Aberaţii la umbra teiului pe January 23rd, 2010 de către Everzor | 2 comentarii

Mergem biped, vorbim unii cu alţii, scriem, ne place să citim şi să compunem pentru liniştea sufletească, avem sentimente, ne îndrăgostim, iubim cu pasiune, râdem, glumim, petrecem, ne adaptăm conform evoluţiei şi trăim pentru a supravieţui.

Pe de altă parte, minţim, bem în exces, alcoolul furându-ne minţile, ne distrugem plămânii fumând, înşelăm, slăbiciune tipic umană, avem interese şi uneori trădăm prieteni buni pentru acestea, suntem de neîncredere pentru unii, suntem urâţi pentru alţii, fraieri pentru şmecheri, tocilari pentru inculţi.

În opinia noastră, ne atribuim mai mult de jumătate din primele însuşiri, iar peste jumătate din cele din a doua categorie ne sunt atribuite de cei din jur, mai ales de persoanele care nu ne cunosc cu adevărat şi judecă după aparenţe.

Avem, ca orice întreg, părţi componente, iar ale noastre sunt alcătuite din stări sufleteşti şi sentimente. Simţim nevoia să citim, probabil pentru că trebuie să ne relaxăm sau să ne luminăm mintea. Dragostea este un fenomen complex, ce poate fi de două feluri – dragostea de mamă şi amorul dintre îndrăgostiţi – ne conduce în ambele cazuri la sacrificiu pentru cel pe care îl iubim. Când ne simţim ofensaţi reacţionăm în consecinţă, în majoritatea cazurilor prost. Când ne temem, primul lucru pe care îl facem este să ne învingem frica. În caz contrar, ne blocăm şi contăm pe ceilalţi. Important este că ne temem.

Nu ne place să fim bârfiţi sau vorbiţi pe la spate, dar nu ne deranjează să o facem. Dăm sfaturi şi indicaţii despre cum poţi deveni mai bun, dar nu acceptăm sfaturile altora sau nu le aplicăm nici pe ale noastre. Cel mai grav este, zic eu, faptul că deşi suntem toţi oameni şi s-ar presupune să ne înţelegem ca nişte fiinţe raţionale, ne furăm unii pe alţii, ne minţim şi ne înşelăm fără ruşine.

Cred că răspunsul titlului este cel mai evident posibil – NU. Nu există persoana perfectă, iar asta o ştie orişicine îşi poate folosi creierul. Dar pot spune că mi-a prins bine articolul ca un exerciţiu al minţii şi ca un proces de auto-cunoaştere. Este util dacă doreşti să vezi cât au mai evoluat sau involuat unele din atributele tale sau dacă doar simţi că ai uitat cine eşti.

Omul este om, iar errare humanum est. Sper că v-a inspirat articolul cât să vă pierdeţi măcar 5 minute gândindu-vă puţin la persoana voastră. Mie mi-a ajuns, iar acum voi studia puţin aurul alb. Pură curiozitate :-).