Securitatea personală. Deziderat sau utopie în rețelele sociale

Măreşte Fontul Micşorează Fontul

Andrei (StefaMedia.ro) a acceptat vinerea trecută să-mi acorde un guest-post, pe o temă ce avea să o aleagă el, cu o singură condiţie : să fie legată de internet. Zis şi făcut, ieri m-a ţinut în suspans cu aşteptatul, dar a meritat. Aşadar, să vedem ce a avut de comunicat.

Securitatea personală. Deziderat sau utopie în rețelele sociale

Articolul din această seară are ca temă securitatea personală și modul în care ea este afectată de participarea în diferite rețele sociale. Vă mărturisesc că am vrut să abordez subiectul de ceva timp, mai precis de când am auzit povestea lui Israel Hyman, sau @izzyvideo așa cum este el cunoscut pe Twitter), cel care după ce și-a detaliat excesiv planurile de vacanță, s-a trezit cu locuința călcată de hoți. Bine, poliția încă nu a confirmat legătura de cazualitate între anunțul făcut în data de 24 mai și furt, dar după acest incident Israel Hyman a declarat că va analiza cu o mare grijă, detaliile din viața personală pe care decide să le facă publice.

Un al doilea element care a contat extrem de mult în alegerea acestui subiect, a fost prezentarea semnată de Bogdana Butnar: „Social Networks And Private Life”. Am găsit respectivul material pe internet, după ce am citit reacțiile stârnite bloguri. Unii au spus chiar că a fost cea mai bună prezentare de la Webstock 2009. N-am fost acolo – nu mă pronunț. Pot însă să observ că autoarea militează pentru o responsabilizare a celor care folosesc, sau se folosesc de rețelele sociale și o conștientizare a modului în care aceste rețele intervin în viața particulară, viața profesională și viața publică. Mulți dintre cei care se „dau” Superman în spațiul virtual, prezintă trăsăturile unui Clark Kent, cu mențiunea că le lipsește talentul răposatului Christopher Reeve.

Nu în ultimul rând, așa adăuga pe lista motivelor, explozia acestor rețele sociale în România, unde popularul HI5 înregistra în luna august, 2.251.606 de conturi active, în timp ce Facebook se mândrea cu 255.560 de conturi „mioritice”. Ulterior, numărul acestora a depășit 300.000, triplându-se în raport cu luna aprilie din același 2009.

Cifrele vorbesc de la sine. Lucrurile se mișcă, și încă într-un ritm accelerat, dar întrebarea care se pune este dacă utilizatorii sunt suficient de maturi (atenție la acest termen, fiindcă voi reveni asupra lui) pentru a nu cădea în capcanele spațiului virtual. Este în avantajul nostru folosirea acestor rețele sociale ? CÂT, sau mai ales CE să comunicăm online ?

Acestea sunt întrebările cărora voi încerca să le găsesc un răspuns. Unul acceptabil, sper. Și plec, cum s-ar putea altfel, decât de alte câteva exemple.

Verba docent, exempla trahunt

Kyle Doyle – SICKIE WOO

Cu aproximativ un an în urmă, un tânăr din Australia (Kyle Doyle pe numele său) a avut ideea „genială”, ca după o petrecere mai înfierbântată să-și sune angajatorul în vederea obținerii unei învoiri de o zi. Asta pe motive medicale (eng.„valid medical reason”). Și poate n-ar fi fost o problemă cu acea scutire, dacă departamentul de resurse umane n-ar fi aflat motivul real al indisponibilității:

Kyle Doyle is not going to work, f*** it i’m still trashed SICKIE WOO

Citatul îi aparține lui Kyle, cel care-a ținut morțiș să-și actualizeze contul de FaceBook cu ultimele picanterii. Păi SICKIE WOO ?!

Tocmai ce am jefuit pe cineva. Foarte tare…

Un alt caz. Cel al hoțului dependent de FaceBook, care deși era „cu treabă”, nu s-a putut abține să nu folosească primul calculator care i-a căzut în mână pentru a-și verifica contul. Vă dați seama ? Între „live blogging” și „live burgling” nu este decât un singur pas. Din nefericire pentru el, Jonathan Parker, a uitat că mai există și opțiunea de „logout”, iar polițiștilor sosiți la locul faptei, aproape că nu le venea să creadă că au de-a face cu un hoț așa de „bramburit”.

Brațul lung al legii l-a ajuns inclusiv în spațiul virtual, iar acum riscă 10 ani de închisoare. Ceva îmi spune că va avea destul de mult timp să „socializeze”.

Ai grijă ce-ți dorești

Cazul angajatei nemulțumite, și ea mare utilizatoare de FaceBook. „Eroina” noastră, după ce și-a adăugat șeful în lista de prieteni, a decis să-l gratuleze cu apelativul „wanker”, pe motiv că era pusă la treabă tocmai ca să fie enervată.

Nu a fost o mișcare inteligentă, fiindcă în mai puțin de 4 ore a venit și reacția. Ați ghicit. Șeful. Destul de calm având în vedere situația creată, acesta i-a răspuns (cum se putea altfel, decât tot pe FaceBook) că nu mai are rost să vină la lucru pentru ultimele două săptămâni (cât mai avea din perioada de probă). Se poate spune că scăpat ieftin.

A fost inconștiență ? Teribilism ? Prostie ? În toate cele trei cazuri, am avut de-a face cu persoane care nu și-au putut controla pasiunea pentru rețelele sociale și au avut probleme din această cauză. Cu siguranță că mai există și alte exemple. Cunosc unele chiar de pe plan local, dar am zis să nu forțez nota cu acest material și să mă rezum la ce este deja consemnat. Exemplele pot susține o idee. Demonstrația însă trebuie să urmeze un raționament logic. Punct și de la capăt.

Miranda e-Card

You have the right to remain silent (ro. Ai dreptul sa nu spui nimic). Asta găsim scris pe primul rând, cu litere îngroșate, pe celebrul card Miranda și poate ar trebui (că tot se apropie sărbătorile), în loc să căutăm felicitări electronice al căror conținut kitch virează amețitor spre 100%, să trimitem apropiaților câte un Miranda e-Card. Chiar și în varianta tipărită. N-ar strica să păstrăm câte un exemplar și pentru noi. Dar dee ce ? Păi încă nu v-ați dat seama ?! De fiecare dată când „deschideți pliscul” (eng, twitt) pe internet, acel lucru rămâne consemnat și poate fi folosit împotriva voastră. Pe loc sau mai târziu. Nu se știe niciodată. Constituția garantează libertatea de exprimare, internetul facilitează exercitarea acestui drept, dar nu ne scutește de consecințe.

Spațiul online este până la urmă unul public și înainte să vă întrebați (n.r. retoric) „Cum s-a aflat asta ?”, mai bine v-ați gândi cui (sau în ce context) ați menționat respectivul fapt. Recunosc că prezentarea Bogdanei Butnar m-a intrigat tocmai pentru că în spatele unor întrebări banale „What your updates tell me about you” (ro. Ce-mi spun actualizări pe care le faci despre tine) se găsesc încă și mai mute întrebări, la care dacă ne încumetăm să găsim răspunsuri, acestea s-ar putea apoi să nu ne placă. Pe cine agreăm… cu cine ne-am petrecut vacanța…. unde ne-am petrecut acea vacanță… ce facem la servici (și nu serviciu fiindcă nu suntem ceainice)… ce părere avem de restul colegilor… sau despre șefi. Sunt aceste mărturisiri în avantajul nostru ?

Până la un punct… DA. Atunci când ne facilitează interacțiunea cu persoane interesate de aceleași subiecte, colegi, familie, prieteni din viața reală.

Apoi, dacă vi se pare mai ușor să faceți confidențe în mediul online sau să vă exprimați frustrările… NU. Vreți să ne depănăm amarul vieții ? NU spațiul virtual este cel mai potrivit. Plănuiți o revoluție online ? Mai gândiți-vă. A intrat deja în istorie „puciul de la berărie”, iar un remake n-ar mai avea același farmec. Paranteză. Cu câțiva ani în urmă, îmi aduc aminte că am fost întrebat cum poate cineva să „dispară” de pe Google. Sau cel puțin ca motorul de căutare să nu mai afișeze anumite pagini. Le-am spus că soluția este să se nască din nou, sub o altă identitate.

What Do You Google Do ?

Sau pe românește: „Ești ceea ce se știe despre tine”. O colecție de status-uri (minuțios și perseverent actualizate), confesiuni (uneori mai ceva ca ale unei minți criminale) și crâmpeie de realitate via re-twitt.

Pe switched.com sa fost inițiată o dezbatere (cu participarea reputatului profesor Clay Shirky) și întrebarea care s-a pus a fost dacă angajatorilor ar trebui să le fie permis să urmărească paginile de Facebook sau MySpace. Nu știu câte este de moral să asculți o conversație privată sau să urmărești pe cineva, dar uite că acest lucru tocmai a devenit posibil și este la îndemâna oricui în spațiul virtual. Nu cumva prețul plătit în numele compromisului de a fi acceptat în societate este prea mare ? Cine-i „ciudatul” în acest caz ?! Cei care se expun (involuntar sau nu) riscându-și securitatea personală, sau cei care „vânează” aceste breșe.

Profesorul Clay Shirky era că părere că transparența totală în mediul online aduce cu sine riscuri inacceptabile, iar tânăra generație pierde un bun pe care nici nu știa că-l posedă: spațiul intim. Oare viitorul aparține doar celor dezinhibați ? Este vorba de evoluție ?

Unii renunță de bună voie la viața personală. Și avem exemplul lui Kitty Ostapowicz, cea care declara cu nonșalanță că a știut din totdeauna că nu poți să pui o poză cu tine pe internet dacă te jenezi cu acel lucru. Le 26 de ani Kitty este deja o veterană a internetului, iar exemplul ei nu este singurul. În același material mai apar poveștile lui Jacob Lodwick sau Xiyin Tang, oameni care și-au arhivat trecutul pentru a fi scutiți de șocul viitorului. „Say Everything” (de pe New York Magazine) chiar merită citit. Nu spun mai multe fiindcă nu vreau să vă stric surpriza.

Încheiere

Am păstra pentru final câteva scenarii extrem de plauzibile prin, prisma cărora ar trebui să reanalizăm comportamentul nostru în mediul online. Securitatea personală începe din punctul în care conștientizăm că nu toți cei ce poartă eticheta „friends” ne sunt cu adevărat prieteni (unde măcar din acest punct de vedere Twitter este mai puțin ipocrit).

Întrebarea „secretă”

Cunoașteți desigur că fiecare cont de e-mail (și nu numai) are o anumită întrebare considerată de siguranță. Cum s-a numit prima școală absolvită ? Care-a fost eroul vostru din copilărie ? Echipa favorită, animalul de companie, etc. Stimabililor. Dacă voi divulgați din start toate aceste elemente atunci când vă completați profilul, sau în discuțiile ulterioare cu „prietenii” de ce vă mai mirați când aceste conturi sunt „sparte” ?

Predictibilitatea

Mai nou, când inclusiv convorbirile telefonice sunt înregistrare, când avem de-a face cu pașaportul biologic și gps, este greu de presupus că mai putem păstra secrete față de „big brother”. Dar la urma urmei, care sunt acele secrete ? Să fim serioși. Nu contează atât ce s-a făcut, ci mai ales ce avem de gând să facem, iar dacă prin prisma comportamentului trecut devenim ușor de anticipat, ei bine, atunci e o problemă. Odată ce ai fost catalogat, inventariat și ți s-a aplicat un cod de bare, cu greu te mai poți mișca voie, sau fără să bâzâie toate în jurul tău. În articolul „Reţele sociale – pro sau contra”, Alex vorbeşte despre aceeaşi predictibilitate şi dezvoltă ideea, susţinând necesitatea separării avatarului public de arheul pivat.

Viața „dublă”

Dacă tot am amintit de Superman și Clark Kent, credeți că cei doi împărțeau aceeași adresă de e-mail ? Serios. Aceia dintre voi care au mai avut de-a face cu baze de date sau măcar și-au aruncat privirea pe o carte de vizită, n-ați observat în dreptul unui personaj (dealtminteri responsabil), o adresă de e-mail care să vă ducă cu gândul la universul zugrăvit în Daily Planet ?

Limax online

Nu în ultimul rând, gândurile cu adevărat personale n-au ce căuta în mediul online. Nici pe blog, chiar dacă asocierea (web + log) ar putea să vă facă să credeți altceva. Păstrați-vă cochilia fiindcă nu se știe când veți avea de nevoie de ea și gândiți-vă bine înainte de accepta să deveniți un limax online.

18+

Și cu asta termin. Mă uitam la un grafic al utilizatorilor de HI5 și am observat că 43% dintre cei înregistrați au între 15 și 24 de ani (virând mai mult spre 15), spre deosebire de Twitter de exemplu, unde la nivel global, procentul celor sub 24 de ani este în jur de 16%. În România ar fi chiar 5%, dar dacă vă interesează detalii legate de aceste cifre, vă recomand un articol excelent pe titusblog.net.

Eu acum altceva doresc să scot în evidență: lipsa controlului în rețele sociale. Am vorbit cu prilejul altor articole despre părinții care nu-și supraveghează copiii în activitățile desfășurate pe internet, dar dacă tot subliniat importanța conștientizării riscurilor și responsabilizarea utilizatorilor, cum se poate face cest lucru în cazul unor persoane care încă nu sunt majore ? V-am avertizat că unele răspunsuri s-ar putea apoi să nu ne placă. Log off.

Alte materiale bibliografice:

1. Reţele sociale – pro sau contra
2. Note to self: Don’t ‘friend’ your boss on FB and then bitch about your job.
3. Internet University Cast
4. Moron Calls In Sick, Busted On Facebook
5. Facebook sare de 300.000 utilizatori români
6. How To Lose Your Job Via Facebook Status
7. Hi5 înregistrează peste 2.250.000 conturi active în România
8. Care sunt utilizatorii Hi5.com?

Ţin să îl felicit din nou pe Andrei pentru acest guest post, muncit, după cum se vede. Informaţiile sunt extrem de utile, mai ales pentru utilizatorii care consideră că reţelele sociale sunt doar o joacă sau locul unde poţi spune absolut orice (NOT!).

Articole asemanatoare

• z8.ro – un nou serviciu de scurtat linkurile (4)
• Yahoo Messenger 10 – beta release (5)
• Windows XP are viaţă lungă (6)
• Trimite mai departe, împrăştie vestea (9)
• Taxă pe Google (1)