Dependenţă de Social-Media? | Everzor's Blog

Dependenţă de Social-Media?

Postat în Online pe August 31st, 2009 de către Everzor | Niciun comentariu
Măreşte Fontul Micşorează Fontul

Anul 2009 este incontestabil ”anul social media”, nu pentru că o spun eu sau alţii, ci pentru că aşa arată cifrele. Dacă anul trecut nu aveam habar de aplicaţii sociale, în 2009 am reuşit să îmi fac cont de Twitter, de YouTube şi de Facebook. Asta nu înseamnă neapărat că sunt dependent, eu le consider nişte tool-uri necesare, după cum spunea şi Tim Ferris. Sunt mulţi însă, cei care le-au luat prea în serios şi au devenit dependenţi de aceste site-uri. Nu în România, pentru că la noi va mai dura până când peste jumătate din populaţia ţării va folosi una din aplicaţiile menţionate mai sus, dar dependenţa a început în multe alte părţi ale lumii şi nu pot să spun decât că cei care au ajuns astfel sunt fie slabi de înger, fie mărginiţi de comunitatea din care fac parte.

Uitaţi câteva cifre în filmuleţul de mai jos :

Deşi amuzant, totuşi tragic, dar o idee bună în caz că se ajunge până acolo :

via Marius Sescu

Multe persoane au uitat ce înseamnă adevăratul sens al cuvântului blogging de când şi-au făcut cont pe Twitter sau Facebook, doar ca să fie trendy. Nu au găsit un mod util de a le utiliza, iar articolele lor şi-au pierdut din farmec. E păcat, totuşi, să ştii că mulţi vor ajunge dependenţi de social-media.

Articole asemanatoare

Caută după etichete : , , ,

Leave a Reply

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website/Blog

CommentLuv Enabled

Copyright © 2008 Everzor's Blog

toateBlogurile.ro | Inscrie-te si tu in programul de blogger outreach Sampler.ro