Visul…
Măreşte Fontul Micşorează Fontul
Dimineaţa. Nicio lună pe cer, niciun soare nu se-arată. Stelele dispar, eu mă trezesc, oamenii dispar. Ies pe stradă, merg la magazin, magazinul deschis dar gol. Mă întorc acasă, uşa e închisă. Nu am cheie.
Merg spre staţie, staţia goală, autobuzul gol, nici măcar şoferul. Totuşi merge şi merg unde mă poartă. Ajunge la capăt, cobor, merg spre şcoală. Şcoala goală, clasele deschise, nimeni şi nimic.
Devin speriat, stresat, dar totuşi calm. Încep să fug, dar parcă ghidat. N-am idee unde mă îndrept, dar ştiu exact unde trebuie să ajung. La colţul ultimului bloc dinaintea casei mele dau peste ea.
Este prima persoană care îmi apare în faţă în ziua aceasta, ea, care mă cuprinde uşor de mijloc şi îmi şopteşte : “Ţi-am spus că te voi aştepta orice-ar fi.” Îşi lasă capul pe pieptul meu, şi închid ochii bucuros că e cu mine.
uiiii bravo superba compunerea cu visul….zis compunere….o abordare perfecta la un subiect care necajeste pe oricare dintre noi ..;) bv ever^:)^ ..laurici:D
[Raspunde]
Esti de groaza :) … n-am inteles partea cu “coltul ultimului bold” dar in rest ce sa zic … interesant :) … singuratea nu caracterizeaza fiinta umana … mereu vei gasi pe cineva langa tine .
[Raspunde]
tu-ntelegi mereu pe dos … aici am vrut sa exclud pe toata lumea din jur ca sa raman doar eu cu acea ea …
“coltul ultimului bloc” – blocul dumitale spre ex… e ultimul bloc dinaintea blocului meu … cand dau stanga spre straduta care duce spre garaje,e clotul ultimului bloc (al tau) dinaintea casei (apartamentului meu) mele.
[Raspunde]
ce dolce:x…visatorule:x
[Raspunde]